Imi iau puterea inapoi

Această carte îţi oferă o perspectivă fascinantă asupra relaţiei complexe dintre minte, trup şi suflet, arătându-ţi cum poţi aduce mai multă armonie în corpul tău fizic, pornind de la motorul central al fiinţei umane – creierul.
După ce a observat mii de oameni atât în practica sa de zi cu zi, cât şi în cadrul seminarelor susţinute, Dr. Epstein a descoperit douăsprezece ritmuri de bază sau etape ale conştiinţei umane. Fiecare etapă înseamnă un pas în plus spre vindecare, astfel că, parcurgând cartea, ajungi să te dezbraci de traume, abuzuri sau ruşini ca de o haină mult prea strâmtă.
Îmi iau puterea înapoi. Cele 12 etape ale vindecării nu abordează vindecarea din perspectivă tradiţională, ci merge dincolo de simptome pentru a cerceta cauzele. Astfel, vei afla că bolile cronice sunt rezultatul afecţiunilor din plan psihic şi emoţional, dar şi că relaţiile toxice au la rădăcină sentimentele şi trăirile reprimate.
Porneşte într-o călătorie către conştientizarea spirituală, care îţi arată cum îţi poţi folosi mintea şi gândurile pentru a restabili echilibrul sufletului şi al trupului.

Mulţumiri ... 13
Prefaţă ... 17
Introducere ... 25

CAPITOLUL 1 ... 31
Etapa întâi: Suferinţa
Diferită de durere, suferinţa este marcată de o conştientizare profundă a faptului că „ceva nu este în regulă''. Părţi ale fiinţei noastre au fost separate de Sinele propriu - miezul fiinţei noastre. Acest lucru se întâmplă mai ales când ne confruntăm cu un eveniment traumatizant, cu haosul din viaţa noastră ori cu o pierdere. Lecţia acestei etape este să acceptăm că nimic nu funcţionează deocamdată, că, în prezent, suntem neajutoraţi.

CAPITOLUL 2 ... 51
Etapa a Doua: Polarităţi si ritmuri
Conştientizarea faptului că suferinţa presupune cicluri, polarităţi şi tipare reprezintă esenţa acestei etape. Ea începe prin căutarea „duhului magic'' care ne va salva de suferinţa, durerea sau criza prin care trecem. Încercăm să ne controlăm mai bine neputinţa prin inter-mediul unor autorităţi, proceduri şi tratamente externe. În cele din urmă, pe măsură ce ne vindecăm, ne dăm seama că duhul nostru nu este chiar magic. Devenim conştienţi de ritmurile şi polarităţile noastre şi descoperim că suntem parţial responsabili pentru suferinţa noastră.

CAPITOLUL 3 ... 75
Etapa a Treia: Blocaţi într-o perspectivă
Această etapă a vindecării implică recunoaşterea ideii că suferinţa noastră este asociată cu faptul că suntem blocaţi într-o perspectivă. Conceptele sau fiziologia noastră au fost fixate. Nu trebuie să ştim de ce am ajuns să fim blocaţi sau ce trebuie să facem în acest sens. E necesar doar să fim conştienţi că suntem blocaţi.

CAPITOLUL 4 ... 99
Etapa a Patra: Recăpătarea puterii noastre
Această etapă a vindecării este cea în care ne dăm seama că „scenariul'' determinat de cele trei etape anterioare nu mai este dezirabil sau nu mai funcţionează. Iniţial, suntem furioşi pentru că ne-am pierdut puterea şi suntem hotărâţi să nu mai permitem ca acest lucru să se întâmple din nou. Pe măsură ce progresăm de-a lungul acestei etape, nu mai alegem să ne dezonorăm.

CAPITOLUL 5 ... 117
Etapa a Cincea: Contopirea cu iluzia
Această etapă este asociată cu un simţ al sinelui suficient de puternic pentru a ne contopi cu iluzia care ne ţine departe de „lumina'' sau de „umbra'' proprie. Odată cu contopirea, acea parte din natura noastră, pe care am înstrăinat-o, care nu ne-a plăcut sau pe care am ignorat-o, este integrată în restul fiinţei pentru a crea mai multă plenitudine.

CAPITOLUL 6 ... 141
Etapa a Şasea: Pregătirea pentru reaşezarea în matcă
În Etapa a Şasea, creăm avânt şi flexibilitate. Conştientizarea sau energia înstrăinată, traumatizată, negată sau redirecţionată este pregătită pentru descărcare şi reaşezare în matcă. Simţim tensiunea care se acumulează înăuntrul nostru pe măsură ce acest proces avansează şi găsim modalităţi de a crea schimbare şi de a îmbunătăţi flexibilitatea în scopul continuării procesului.

CAPITOLUL 7 ... 157
Etapa a Şaptea: Reaşezarea în matcă
Această etapă poate implica o descărcare a sistemului muscular, cum ar fi mişcările extremităţilor, sau procese precum febra, tusea, strănutul, plânsul, ţipătul sau râsul. Atunci când descărcarea are loc după cele şase etape anterioare, şi un sentiment de împlinire, pace şi putere interioară însoţeşte procesul, înseamnă că a fost atinsă reaşezarea în matcă.

CAPITOLUL 8 ... 183
Etapa a Opta: Vid în conectare
După reaşezarea în matcă şi descărcare, suntem goi. Acesta nu este un spaţiu al neantului, ci dimpotrivă, un loc al posibilităţilor. Intrăm într-o stare de recunoştinţă, de vulnerabilitate, de conectare cu ritmurile noastre exterioare şi de armonizare cu evenimentele din jur. Ne aşteptăm ca serendipitatea să ne fie disponibilă ca un mod natural de viaţă.

CAPITOLUL 9 ... 201
Etapa a Noua: Lumina din spatele formei
Din locul acestui vid în care ne aflăm şi al recunoştinţei, devenim conştienţi de faptul că ne umplem de lumină şi energie. Simţim că suntem mai mult decât corpul nostru fizic şi devenim conştienţi de fluxul forţei vitale care curge prin noi şi în jurul nostru. Putem chiar să simţim conexiunea energetică cu ceilalţi. Acest lucru se întâmplă în conjuncţie cu admiraţia şi bucuria trăite faţă de acest proces.

CAPITOLUL 10 ... 227
Etapa a Zecea: Ascensiunea
Există o conştientizare a Fiinţei - nu ca fiinţă inteligentă, ci ca inteligenţă însăşi; nu ca adăpostirea unui Spirit, ci ca Spirit în sine. Simţim uniunea noastră cu forţa creatoare a Universului. Transcendem toate limitele, graniţele, limbajul, judecata şi simţul propriu al sinelui. Primim darul de a cunoaşte unitatea întregii creaţii şi dobândim o înţelepciune imensă în această etapă.

CAPITOLUL 11 ... 247
Etapa a Unsprezecea: Coborârea
Suntem reînnoiţi dincolo de limitele noastre şi de simţul sinelui şi pătrundem din nou în lume. Ştim că facem parte din tot ceea ce percepem şi că suntem responsabili pentru ceea ce cunoaştem. Trăim fără să fim ataşaţi de situaţiile noastre. Iubim şi slujim viaţa şi pe ceilalţi. Comunicăm cu noi înşine şi cu ceilalţi prin intermediul rănilor noastre, în loc să o facem pornind de la ele.

CAPITOLUL 12 ... 265
Etapa a Douăsprezecea: Comunitatea
Experimentăm implicarea noastră în umanitate şi recunoaştem că plenitudinea provine din aducerea darurilor cu care suntem înzestraţi ca individualităţi, în comunitate. Ne dăm seama că toate alegerile noastre sunt spirituale şi că afectează toate fiinţele de pe Pământ. În cele din urmă, conştientizăm că limitele a ceea ce putem aduce comunităţii provin din propria lipsă de plenitudine. Prin urmare, căutăm să retrăim ritmul etapelor anterioare.

Postfaţă ... 291
Surse bibliografice ... 295
Despre autori 301

Un simţ al sinelui distorsionat

Suferinţa este un produs secundar firesc al unui simţ al sinelui distorsionat. Atunci când ne identificăm cu anumite părţi din fiinţa noastră şi cu circumstanţe, oameni, lucruri şi idei din afara noastră, suntem predispuşi la suferinţă. Şi, în funcţie de măsura în care imaginea noastră de sine se identifică în mod intim cu un obiect sau cu un eveniment (fie că este vorba despre o idee, o persoană sau un lucru), suntem mai predispuşi la suferinţă.
Mulţi dintre noi ne bazăm identitatea pe părţi ale corpului nostru, cum ar fi părul, faţa, silueta, sânii sau penisul. Astfel, suferinţa are loc atunci când pierdem (sau ne temem că vom pierde) lucrul cu care ne-am identificat. O femeie care-şi pierde un sân în urma unei operaţii de cancer este posibil să sufere profund, pentru că simte că nu mai e femeie. Dar, în realitate, pierderea unui sân nu o face mai puţin femeie. Identificându-se cu sânul ca parte din ceea ce este ea, suferinţa devine inevitabilă.
Asta nu înseamnă că este greşit să ne identificăm cu o anumită parte a corpului, ba chiar, în anumite momente ale procesului de vindecare, este posibil să fim nevoiţi să facem acest lucru. Dar atunci când simţul sinelui se bazează pe posesiuni sau pe lucruri exterioare - cum ar fi conturile bancare, maşinile, apartenenţa la cluburi exclusiviste, rolurile, relaţiile, statutul sau chiar hainele pe care le purtăm - creăm baza pentru şi mai multă suferinţă. într-o lume a efemerităţii, posesiunile sunt adesea pierdute sau furate; casele noastre pot să ardă, maşinile noastre pot să fie furate, afacerile pot să dea faliment. Asta nu înseamnă că nu putem să ne bucurăm că avem case frumoase, maşini bune sau bani în bancă, dar în cazul în care legăm simţul sinelui de ... aceste lucruri, pierderea lor (sau teama de a le pierde) ne va provoca suferinţă.
Acesta este motivul pentru care, în cazul multora, evenimentele traumatizante ale vieţii – care implică adesea pierderi majore – vor declanşa suferinţa. Prin suferinţă, ne dăm adesea seama că trăiam o iluzie de care nu eram conştienţi; iluzia că Jaguarul meu sunt eu, că mariajul meu sunt eu, că părul din cap sunt eu. Şi atât timp cât considerăm această iluzie ca fiind reală, vom continua să suferim.
Înţelepciunea noastră interioară ne spune că există ceva ce nu mai funcţionează, că o perspectivă – un punct de vedere – cu care am trăit nu mai este reală. Evenimentele care implică boli sau pierderi pot provoca durere în diferite grade, dar nivelul nostru de suferinţă este întotdeauna legat de modul în care percepem aceste evenimente din viaţa noastră. Suferinţa reprezintă o modalitate prin care înţelepciunea noastră interioară ne reaminteşte că trebuie să ne schimbăm perspectivele. În Etapa Întâi, însă, nu o putem percepe ca pe un semnal de alarmă, deoarece nu pare să existe niciun motiv pentru care trebuie să îndurăm o astfel de suferinţă.
Realitatea adevăratului nostru sine încearcă adesea să ne vorbească prin intermediul concepţiilor noastre greşite. Nu ne vom da seama de acest lucru decât în etapele ulterioare ale vindecării – atunci când vom conştientiza că ne-am dezonorat adevărata esenţă prin faptul că nu am reuşit să o înţelegem.