Spiritul Ascensiunea sa in dimensiune

Fenomenul (re)încarnării este unul complex și greu explicabil pentru nivelul de înțelegere al acestei dimensiuni. Având numeroase interpretări, trecute prin filtre mai mult sau mai puțin avizate, atât de gândire, cât și de decriptare a informațiilor, acest fenomen rămâne și în prezent ascuns înțelegerii simple, profane, cotidiene a OM-ului. Dintr-o dimensiune cu vibrație superioară planului fizic, spiritul sau scânteia divină, nemuritoare coboară într-un plan mai dens, care îi limitează gradele de libertate avute acolo. Din planul dimensional superior, cel eteric (vezi fig. 1), unde a poposit după ultima ieșire din planul fizic, vine spre a se manifesta din nou în materie, întrupându-se prin mecanisme încă nedeslușite în totalitate.

Duhul (denumirea ortodoxă a spiritului) devine parte componentă a unui întreg treimic: spirit, care locuiește – vom vedea mai târziu – într-un plan vibrațional inaccesibil vederii fizice, în zona dintre plexul solar și gât; corpul fizic, care rezonează și se manifestă în spectrul de frecvențe accesibil vederii OM-ului (fig. 2), precum și sufletul – un sistem energetic viu și deschis, inițial neinformat, care le unește și le sincronizează pe primele două componente.

Pentru o înțelegere mai ușoară a celor expuse, poate fi făcută analogia cu sistemul următor: spiritul este precum un șofer, care primește, pentru manifestarea lui în materie, un vehicul (corpul fizic) cu rezervorul plin de combustibil (sufletul). Când rezervorul se golește, vehiculul nu mai funcționează, nu se mai deplasează. Câtă vreme a avut combustibil, acesta a asigurat forța motrice care a pus în mișcare vehiculul. Când combustibilul s-a consumat, vehiculul a rămas inert, s-a oprit, de regulă definitiv. Șoferul (spiritul) părăsește vehiculul (corpul fizic) și planul fizic, reîntorcându-se în planul eteric. Acest plan eteric, corespunzător dimensiunii a 4-a inferioare, este încă (pentru o perioadă scurtă, din fericire, pentru OM) controlat de facțiuni din alte seminții, din afara Terrei. Acestea „ajută” la reluarea ulterioară a ciclului de (re)încarnare. Din care ciclu, denumit și „ciclu samsaric”, spiritul nu se poate elibera, în condiții normale. Există însă numeroase lucruri care au fost ascunse OM-ului de către cei amintiți mai sus. Eliberarea finală, cea care va scoate spiritul din ciclul samsaric al (re)încarnării și va facilita reconectarea lui cu adevărata conștiință, apoi întoarcerea în sferele înalte, în acel loc care este numit simplu ACASĂ, depinde în totalitate de gradul de conștientizare în această viață din planul fizic. Dacă OM-ul nu se va trezi, spiritul va fi total confuz de partea cealaltă și va reveni ciclic în încarnări, în alte și alte vieți, pline de uitare și suferință. Acesta a fost planul permanent al acelor seminții vizitatoare, de a ține mereu legat spiritul de Terra, în aceste vibrații din capcana orioniană.