Nu înseamnă că tu ești rău, că ceilalți sînt
răi, că viața e nedreaptă sau orice altceva asemănător. Pulsul vieții este o
oscilație conțină sus-jos, înainte-înapoi, expansiune și contracție, sinergie
și entropie.
Energia se deplasează în valuri, iar valurile au prin definiție culmi și
căderi. Nu poate exista o culme decât precedată de o cădere. Apropierea nu se
poate produce decât dacă este precedată de separare, iar înțelegerea, când este
precedată de neînțelegere.
Mai mult, dacă relațiile nu s-ar ridica și coborî astfel, ar deveni mai degrabă
stagnare și dependență decât dans dinamic. Iubirea umană relativă este
imperfectă și efemeră, ca orice alt lucru de pe lume. Iar experiențele umane
sînt întotdeauna brute, nefinisate, haotice. Nimic nu rezistă. Nimic nu rămâne
la fel. Nu există nici o împlinire finală care să se mențină pentru totdeauna.
Totul este supus unei revizuiri.
Când culmile minunate ale unei noi iubiri sînt urmate de un declin de conflict
și suferință, privim totul ca pe un dezastru care nu ar trebui să se întâmple.
Dar dacă putem recunoaște coborâșurile ca pe căderi inerente ale valului
iubirii relative, neînțelegerile și separarea pot deveni mai degrabă o
trambulină pentru un nou tip de înțelegere și o nouă legătură.
Dacă ne privim cu onestitate viețile, vom observa cu siguranță că nimeni nu a
fost alături de noi într-o manieră continuă și absolut sigură. Deși ne-ar
plăcea să ne imaginăm că cineva, undeva - poate vedetele de cinema sau oamenii
spirituali - au o relație ideală, acesta nu este decât produsul imaginației.
Dacă privim cu mai multă atenție, vom vedea că fiecare dintre noi are temeri,
puncte slabe, propriul trecut, nesiguranțe, tendințe de agresivitate și
manipulare și puncte emoționale care blochează canalele prin care marea iubire
poate curge liber. Oricât am dori să iubim cu inima pură, limitările noastre
fac în mod inevitabil ca iubirea să fluctueze și să ezite.
Totuși, dorința noastră de a avea parte de iubirea și uniunea perfectă își are
locul ei și propria frumusețe. 




|