Mai bine mor decât să spun! Rușinea
Destinul rușinii sale depinde de reacția confidentului, de miturile culturii din care face parte și de prejudecățile acestuia. Și pentru că există o victimă, înseamnă că a existat și o proximitate fizică între cel agresat și agresor. Deci va fi vorba și despre o complicitate deloc surprinzătoare.
„Teatrul intim″ al rușinii – rușinea de a fi un răsfățat al vieții sau de a fi prea sărac, rușinea de ceea ce am făcut sau de ceea ce nu am avut curajul să facem, rușinea care ascunde deseori un secret - este explorat cu atenție de Boris Cyrulnik.
Autorul explică mecanismul rușinii pornind de la manifestările sale biologice, trecând prin neuroștiințe și ajungând la psihologia rușinii, parcurgând drumul din copilărie până la adolescență, de la rușinea legată de propria sexualitate sau propria familie, până la rușinea supraviețuitorilor crimelor în masă. Tuturor ne-a fost rușine cel puțin o dată în viață: rușine de anumite cuvinte și gesturi, rușine de corpul nostru.
În fundal, există mereu întrebarea: cum să faci să nu te închizi în rușine ca într-o vizuină? Cum să nu cazi pradă tuturor reacțiilor emoționale pe care le provoacă rușinea? Și cum să-ți regăsești libertatea și demnitatea, fără să cazi în capcana lipsei de rușine, care este totodată indiferența față de ceilalți?
Cum să te eliberezi de rușine? Să trăiești pentru tine, indiferent de ce spun ceilalți, să știi să îți accepți slăbiciunile și diferențele, toate aceste lucruri îți permit să te detașezi de sentimentul de rușine pe care îl porți în tine. Autorul propune soluția ruperii pactului tăcerii și ieșirea din izolare. Pentru că a vorbi este sinonim cu a trăi.
Rușinea nu este asociată cu necesitate sentimentului de vinovăție. Rușinea, plină de amărăciune, umple universul devalorizării personale, în vreme ce culpabilitatea, în lumea greșelii, este plină de suferințe. Aceste universuri diferite organizează stiluri relaționale distincte.Sentimentul de a fi făcut rău provoacă strategii ale mântuirii, expierii sau autopedepsirii, în timp ce sentimentul de a fi fost devalorizat organizează relații de evitare, de ascundere și crize disperate de furie. Atunci când o persoană apropiată se simte vinovată, simțim bunăvoința sa copleșitoare, îi auzim cuvintele, îi observăm comportamentul de mortificare izbăvitoare, ba uneori ne simțim angoasați de dorința sa de sacrificiu. Însă atunci când intrăm în contact cu cineva suferind de rușine, este lesne să observăm că acesta se îndepărtează de noi, ne evită privirile, ne ascunde nu se știe ce, se teme de noi și ne reproșează că-l înspăimântăm.