Ne vorbește părintele Justin (vol. I)

Viața în celulă nu e ușor de descris, pentru că nu o poate înțelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineață, nici ostașii mergând pe câmpul de luptă, nici gingășiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la școală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocurile lor, nici frumusețile și bogățiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri și izvoare și nici torturile lor. Era una și aceeași pentru mine – ori era viața aceasta, ori moartea.

Eram împăcat cu toate stările de lucruri, și cu viața noastră chinuită, și cu plecarea noastră de-aici, din lume.

Pentru că concepțiile și trăirile noastre erau mult mai apropiate de viața nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată... Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuși nu am fost scutiți de încercări ce porneau de la mici compromisuri și te aduceau într-o stare de totală neputință și inconștiență. Era o grea ispitire și cernere.