Cristalul viu

Omul este o Ființă Stelară... Structura sa energetică subtilă îi permite să realizeze lucruri mărețe, întocmai cum a spus însuți Iisus! Însă problema omului contemporan constă în faptul că mintea sa e mult prea preocupată de elementele exteriorului, în loc să dea atenție elementelor interiorului!

Dacă avem suficientă răbdare să descifrăm mecanismele interioare proprii, care sunt destul de simple, vom avea cu toții posibilitatea unei transformări neașteptate și miraculoase în același timp!

Partea I. Omul – Energie, Lumină și Formă

Societatea modernă dispune la ora actuală de posibilități tot mai largi de cercetare a materiei, a Universului și a fenomenelor care se petrec atât pe planeta noastră, cât și în interiorul ființei umane. Dintr-un asemenea considerent putem lua în discuție o realitate care devine tot mai palpabilă, pe măsură ce aparatura de cercetare ultra modernă descifrează tainele microcosmosului. Fizica modernă se ocupă de domeniul cuantelor și subcuantelor de energie, un domeniu foarte interesant cu ajutorul căruia putem înțelege cum a apărut Viața ca proces în Univers. Pentru că dacă ne raportăm la structura oricărui lucru sau ființe vii, vom avea înțelegerea unei realități care stă la baza tuturor acestor structuri, și anume că atât cuantele, cât și subcuantele de energie reprezintă cărămizile ce alcătuiesc toate tiparele ce dau naștere ulterior formelor, pretutindeni în întinderea Universului. Până prin anii 90 cercetătorii în acest domeniu nu erau dispuși să crediteze ideea realității cuantice care ar sta la baza Vieții, fiind mai degrabă adepții unor teorii care nu luau în calcul ceea ce Știința Inițiatică afirma de zeci de mii de ani. Și anume că orice lucru sau fenomen fizic sau ființă ce există în Universul acesta, are la bază inițial un tipar de energie modulată conștient, care ulterior prin reducerea nivelului de vibrație, capătă o anumită formă. Astfel savanții nu-și puteau explica modul în care formele de viață, mai ales cele de pe planeta noastră, luau naștere și se dezvoltau conform unui algoritm pe care ei nu-l deslușeau.

Din acest punct de vedere a fost necesară intervenția Ființelor Celeste, desigur în limita Liberului Arbitru, pentru a determina în conștiințele câtorva cercetători mai avangardiști, deși nici aceștia nu îmbrățișau punctul de vedere creaționist, apariția ideii că orice formă ce apare în Univers ar trebui să aibă la bază un model energetic, un cofrag alcătuit din cuante de energie sau altfel spus un tipar anume car~ determină apoi condensarea în materie. În acest mod a fost posibilă trecerea treptată de la idea darwinistă a selecției naturale la acceptarea tot mai accentuată a acestui model creaționist, ce are la bază energia conștientă ce acționează în Univers după un program sau un algoritm știut de Sursa Infinit Inteligentă sau Creatorul cum îl mai numim. Această intervenție a Ființelor Celeste de Lumină și Iubire a fost necesară, deoarece așa cum veți putea vedea în a treia parte a cărții de față, se apropia timpul pentru ca oamenii să își cunoască adevărata lor natură, de ființe divine, pentru a putea evolua în sincronicitate cu finalul actualului Ciclu Cosmic.

Astfel în deceniile 8 și 9 ale secolului trecut oamenii de știință au înțeles faptul că organismul uman nu este doar un corp anatomic coordonat doar de niște procese raționale repetitive, cum ar fi somnul, mâncatul sau mersul la servici, ci constituie cu mult mai mult având în vedere că aparatura modernă de investigație, odată ce a cunoscut o dezvoltare accelerată, a permis studierea proceselor ce se petrec în microcosmosul celulei umane. Descoperirile ultimilor ani au pus în evidență o realitate surprinzătoare, pe care cercetătorii nici măcar nu o bănuiau a exista. Și anume că în celula umană există o slabă radiație luminică sau altfel spus fotonică, ce își are originea, după ipotezele lor, în activitatea structurii bioelectrice și biomagnetice a ființei umane. Adevărul este că această slabă radiație luminică identificată de către aparatura de cercetare modernă reprezintă radiația luminică ce provine din spirit, și care odată ce parcurge straturile ființei, mergând din centrul ființei unde se află spiritul, trecând prin corpul sufletesc, prin cel cauzal – conștiința și tot așa până ce traversează corpul eteric și ajunge în exterior în partea fizică a organismului, ieșind sub o foarte slabă radiație luminică. De altfel există și în popor o vorbă care sună așa: „îi radiază fața de bucurie”, ceea ce demonstrează la modul empiric cel puțin că o asemenea expresie dovedește acțiunea energiei provenite din spirit către planul fizic tridimensional. Iar această energie care vine dinspre spirit este receptată de către acesta direct din Sursa care l-a creat, respectiv Creatorul, și am putea spune că orice spirit este o părticică minusculă din Creator, care coboară într-un trup la modul individualizat. Dintr-o asemenea perspectivă putem afirma că ceea ce noi numim om și individ nu este doar trupul fizic organic, ci chiar spiritul ce vine să locuiască în acel trup de materie organică. Privind toate lucrurile în maniera aceasta vom înțelege că spiritul fiecăruia dintre noi, chiar dacă este o minusculă parte din Creator, este înzestrat cu toate atributele Creatorului însuși. De unde și expresia că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și aici nu ne referim la om în calitate de trup de materie, ci omul însuși este chiar spiritul venit în trup. Dacă facem o paralelă din acest punct de vedere înțelegem mult mai ușor analogia cu Dumnezeu, realizând că nu conform înfățișării trupești seamănă omul cu Dumnezeu, ci mai degrabă în raport cu spiritul – părticica din Creator. Am putea spune chiar că în Univers ar exista un număr enorm de spirite, probabil de ordinul miliardelor de miliarde, un număr finit totuși, și că toate aceste spirite, de la cele mai neevoluate până la cele aflate pe cea mai înaltă scară a evoluției, sunt celulele corpului Creatorului. Am putea privi în acest mod raportarea spiritelor la Creator, toate fiind făcute de către El după asemănarea Sa ca Energie ce are o Conștiință, o Lumină proprie și o manifestare a sa sub forma unei Forțe de Coeziune ce ține Totul laolaltă, numită Iubire.

Dacă ar fi să facem o scurtă divaga ție pe tema iubirii, putem afirma că oricine iubește are tendința de a manifesta dorința de a fi cu persoana pe care o Iubește, deci vorbim despre necesitatea de a menține conexiunea cu cealaltă persoană. Și nu numai în cazul celor care se iubesc, adică al cuplurilor, ci chestiunea aceasta este valabilă și în cazul Prietenilor care vor mereu să fie împreună, să petreacă timpul împreună în diferite moduri, ei manifestând mereu tendința și necesitatea de a întregi în mod reciproc relația. La fel se petrec asemenea realități în privința tuturor lucrurilor care există în Universul acesta, de care Creatorul însuși are grijă prin Intenția de a avea permanent o conexiune cu fiecare spirit creat de El. Și astfel reușim să înțelegem mai bine și poate mai ușor relația pe care oricare dintre noi o are în fiecare clipă a vieții sale cu Sursa din interiorul ființei sale, cu Creatorul.

Revenind la explicațiile vis-a-vis de structura ființei umane, putem spune că modul în care este alcătuit omul constituie un model de „arhitectură biologică vie”, ce prezintă sau ar trebui să prezinte o simetrie și o raportare la proporțiile sale anatomice în conformitate cu principiul active prin care Creatorul acționează peste tot în Univers. Un exemplu în acest sens ar putea fi util. Ați observat că la naștere fiecare ființă umană are cordonul ombilical care prin intervenție chirurgicală simplă este îndepărtat. Apoi locul respectiv de pe abdomen se închide și cu timpul devine etanș. Dacă ați privi cu atenție ombilicul ați putea constata, indiferent la ce vârstă, că aspectul său este foarte asemănător cu cel al zonei centrale a unei galaxii sau a unui vârtej de apă, ceea ce indică cu certitudine că zona ombilicală este un vortex important de energie subtilă. Este ca un portal în miniatură care la nivel fizic este închis etanș iar la nivel energetic îndeplinește un rol de fixare, de împământare a energiei spirituale în corpul fizic. Astfel se poate considera pe bună dreptate că momentul când nou născutului îi este îndepărtat cordonul ombilical spiritul acestuia a venit pe deplin în trup.

Aici apare o altă dilemă legată de plânsetul nou născuților. De ce plâng micuții mai mereu când sunt în primele luni de viață? Doctorii și-au dat care mai de care cu părerea, că ar plânge de foame, că ar plânge de sete sau din motive mai puțin cunoscute, însă dacă ne qândim logic, bebelușii plâng pentru că spiritul lor e nevoit să se înghesuie într-un spațiu al trupului mult prea mic, iar spiritul simțind diferența transmite creierului și sufletului această stare care este interpretată ca o corvoadă și ca o stare stresantă. Ca să înțelegeți cam cum se simte spiritul unui nou născut când vine în trup, imaginați-vă că sunteți nevoiți să îmbrăcați niște haine cam groase și destul de strâmte, care nu vă permit mișcările lejere ale corpului și vă imprimă o stare accentuată de disconfort, pentru că vă strâng pe la încheieturi, coastele simt că sunt presate spre înăuntru, circulația sanguină are și ea probleme și tot așa. Cam astfel se simte spiritul nou născutului când este adus pe lume în trupul fizic. Dacă luăm în considerare un asemenea moment, adică cel al nașterii, este necesar să luăm în calcul și un alt aspect ce vine în completarea subiectului despre care discutăm. Și anume aspectul pielii bebelușilor. Indiferent de rasa din care face parte, pielea nou născutului, mai ales la rasa albă, are un aspect luminos, și asta se datorează nu doar faptului că bebelușul de abia a venit pe lume, ci și acelei radiații luminice din celulele corpului fizic. De aceea bebeluș ii par atât de albi, de luminoși, și devine

Pag. 10 – 15