Medicina virtuală

Viziunea noastră asupra lumii se schimbă cu rapiditate. În urmă cu un sfert de secol existau lucruri despre care oamenii de știință erau absolut siguri că sunt adevărate; astăzi, despre aceleași lucruri suntem absolut siguri că sunt false. În niciun alt domeniu nu este mai evident acest aspect decât în cel al fizicii organismelor. În doar câteva decenii ne-am modificat într-atât punctul de vedere potrivit căruia aura energetică a corpului uman nu există, încât acum au apărut ample dovezi științifice despre existența acestei aure.

Medicina este pe cale să cunoască o transformare fără precedent. Noi suntem un câmp de energii aflat în mișcare rapidă, câmp care poate fi detectat și măsurat fără probleme cu ajutorul instrumentelor moderne. Când oamenii vor înțelege acest lucru, li se vor oferi multe modalități revoluționare și interesante pentru diagnosticare și tratament, inclusiv aplicarea electronicii interactive. Nu mai vorbim despre Noua Eră, intrăm deja în domeniul fizicii avansate! Este o dimensiune cu totul nouă în abordarea sănătății, dimensiune pe care Dr. Keith Scott-Mumbyo numește „medicină virtuală”.

· Acum putem să ascultăm „semnalul radio” al unui virus, al unui cancer în stadiu incipient sau al unui vaccin vechi care perturbă sistemul imunitar.

· Aflați cum „semnătura” electronică a unui medicament poate fi trimisă în celălalt capăt al lumii și va funcționa când este reprodusă de un convertor adecvat.

· O tehnică fotografică nouă și extraordinară vă poate arăta, din imaginea voastră, dacă un medicament sau chiar o relație sunt potrivi te pentru voi.

· Lumina „încărcată” cu calitățile unor pietre prețioase poate transforma în profunzime starea de spirit și chimia organismului uman.

· Cel mai recent dispozitiv rusesc al Erei Spațiale ne apropie foarte mult de clipa în care un mic transmițător portabil va putea vindeca majoritatea bolilor.

Cuvânt-înainte

Prefață

1.Ești invitat să ni te alături, domnule doctor!

2.Istoria medicinei energetice

3.Biologie dincolo de învelișul material

4.Apariția electroacupuncturii

5.Vegatestul

6.Terapia prin biorezonanță

7.Metode în tratamentul de bază

8.Screeningul electrodermic computerizat

9.Terapia prin lumină

10.Gaia

11.Medicina din Star Trek este aici chiar acum!

12.Nu-i așa că e ciudat?

13.Natura imaterială a substanțelor

14.Biologie dincolo de moarte

15.Kundalini În versiune electronică

Note bibliografice

Index

CAPITOLUL 1. EȘTI INVITAT SÃ N TE ALÃTURI, DOMNULE DOCTOR!

Viziunea noastră asupra lumii se schimbă în ritm rapid. În urmă cu un sfert de secol existau lucruri despre care oamenii de știință erau absolut siguri că sunt adevărate; astăzi suntem absolut siguri că aceleași lucruri nu sunt adevărate. În niciun alt domeniu nu este mai evident acest aspect decât în cel al fizicii organismelor. În doar câteva decenii ne-am modificat într-atât punctul de vedere potrivit căruia aura energetică a corpului uman nu există, încât acum avem nenumărate dovezi științifice ale existenței acesteia și mai multe teorii valabile cu privire la natura și funcția ei. În multe universități prestigioase din lume s-au efectuat studii care, deși sunt în mare măsură ignorate de cei care promovează alt „adevăr”, au avut totuși o contribuție extrem de importantă la unificarea domeniilor considerate altădată doar metafizice (de unde și numele) cu doctrinele acceptate de știința actuală. Astăzi avem instrumente care pot să măsoare efectele produse asupra acestei ordini a realității; acum iese la iveală că adevărul era aici de multă vreme.

Doar că nimeni nu-i dădea atenție.

Până nu demult, înainte să înceapă această eră a investigațiilor în domeniul energiei biologice, orice credință în existența aurei sau a efectelor psihochinetice era privită ca o plăsmuire infantilă a populațiilor mai puțin avansate din punct de vedere științific (și care, prin urmare, greșeau); punctul de vedere tipic al cercetătorilor occidentali era că aceste populații compensează lacunele pe care le au în înțelegerea complexă a realității prin mituri și practici fetișiste. Șamanii erau niște simpli vraci, iar tămăduirea prin atingere era o înșelătorie care se baza pe autosugestia spiritelor credule.

Simplul fapt că unele dintre aceste credințe presupus naive dăinuie de mii de ani, pe când știința noastră există doar de câteva secole, nu pare să cântărească prea mult pentru cei care manifestă o asemenea aroganță. Adevărul este că știința, așa cum este definită chiar de partizanii ei, este un teren nesigur de teorii la modă și opinii care, de regulă, se bat cap în cap – uneori de-a dreptul jenant.

Două dintre cele mai lăudate și revoluționare teorii ale secolului trecut, teoria relativității formulată de Einstein și mecanica cuantică a lui Planck, sunt într-un dezacord atât de mare încât par să se excludă reciproc. Ipoteza cosmologică a Big Bang-ului este atotcuprinzătoare; dar s-a prăbușit din cauza contradicțiilor, conform opiniei formulate de profesorul Andrei Linde de la Universitatea Stanford din California, deși cei care își câștigă existența scriind despre ea refuză să accepte că există discrepanțe majore și merg înainte pe această cale ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este deconcertant că electricitatea și magnetismul, două elemente constitutive absolut fundamentale în construcția Universului, sunt atât de puțin înțelese încât, la nivelul cel mai profund, știința nu poate explica natura acestor fenomene energetice sau modul în care își exercită efectele. Admitem că electronul este un element de bază al atomului, care are proprietăți cum sunt masa și sarcina electrică, Însă ne lipsește o explicație mai profundă a modului în care apar aceste proprietăți.

Fac aceste precizări pentru aceia dintre cititori care au impresia că știința, așa cum o percepem noi, înțelege lumea în care trăim. Nu o înțelege.

Ce îi reproșez eu în primul rând așa-zisei științe nu este că uneori greșește, ci că nu recunoaște că de fiecare dată când existența unui lucru nu poate fi dovedită cu ajutorul îngustei abordări standard, acel lucru este etichetat drept „neștiințific” și, prin urmare, fals sau înșelător. Nu se suflă niciodată vreo vorbă despre posibilitatea ca problema să fi apărut tocmai din vina științei sau a metodologiei ei necorespunzătoare. În urmă cu 120 de ani nu existau metode pentru detectarea undelor radio. Înseamnă că, dacă cineva le-ar fi descoperit înainte de a le fi venit vremea, ele ar fi fost considerate tot produsul unei credințe „neștiințifice”? Și, mai ales, s-ar fi putut spune, pe motiv că știința vremii nu a reușit să detecteze un astfel de fenomen, că undele radio nu există?

RENAȘTEREA VITALISMULUI

Filosofii vorbesc despre o epistemologie a „realismului naiv”; aceasta înseamnă să crezi că nu există decât ce se vede. O idee cât se poate de naivă.

Cu toate acestea, știința mecanicistă modernă a rămas ancorată în acest cadru de gândire. Acesta este construit în întregime pe concepția conform căreia experiența noastră ca ființă se reduce la un morman de materie care (se presupune) a apărut gata formată printr-o explozie gigantică produsă la începuturile timpului. Ironia este că tocmai Isaac Newton, părintele acestei viziuni asupra lumii, era profund implicat în ocultism, magie, alchimie și alte chestiuni ce țin de misticism, pe care oamenii de știință de azi le disprețuiesc și le iau în derâdere. Evident, adepții lui Newton s-au dat peste cap pentru a legitima ideea unui univers care funcționează ca un „mecanism de ceasornic”. În încercarea disperată de a reconcilia imaginea omului așa cum voiau ei să-l vadă cu adevărul faptelor din trecutul lui, biografii lui Newton au ajuns să-i suprime cea mai mare parte a lucrărilor – „producția evidentă a unui nebun și escroc”, așa descria unul dintre biografii lui Newton acest material secret.

În secolul al XX-lea am fost nevoiți să reexaminăm universul-mecanicist și, în sfârșit, încep să apară scriitori cu viziuni îndrăznețe, cum este Rupert Sheldrake, care vin cu o paradigmă revigorantă, afirmând că viața și procesele conștiente sunt cele care generează materia, și nu invers. Modelul asupra lumii conform căruia energiile vitale predomină și impulsionează creația se numește vitalism.

Unul dintre cei mai fervenți susținători ai acestei filosofii a fost Henri Bergson (1859 – 1941), care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1927 și a devenit membru al Academiei Franceze în 1941. El este autorul lucrărilor „Materie și memorie” (1896) și „Evoluția creatoare” (1907). Sir John C. Eccles (1903 – 1997), distinsul neurofiziolog australian, laureat al Premiului Nobel în 1963, își expune versiunea privind vitalismul în lucrarea „Evoluția creierului: crearea sinelui”,” Vitalismul reprezintă viziune a tradițională asupra lumii, care timp de câteva secole a fost eclipsată sub greutatea exceselor științifice, dar care acum se impune ca singurul adevăr în stare să explice ceea ce vedem – fără să denatureze.

Este de la sine înțeles că ar fi o greșeală dacă ne-am propune să scoatem cuvântul „știință” din dicționarul de bun-simț. Însă știința trebuie să-și reconsidere poziția pompoasă și pedantă pe care a adoptat-o și să devină exact ce ar trebui să fie: disciplina care își propune să cunoască și să afle intregu! adevăr. În sensul cel mai deplin, știința, filosofia și religia merg mână în mână. Nu poate fi știință aceea care încalcă preceptele sacralității și ale ființei, căutând să scoată din ecuație viața ca pe un accident ciudat apărut în mașinăria chimică.

CÂMPURILE INFORMAȚIONALE

Cea mai nouă noțiune folosită în biologie este cea de câmp informațional. Câmpurile informaționale creează realitatea; ele o așază și o țin la un loc în forma pe care trebuie să o aibă. V-ați întrebat vreodată de ce o ceașcă este o ceașcă? De ce atomii situați la extremități nu încep să migreze și să se transforme, de pildă, într-o lingură? Răspunsul este câmpul informațional. Când beți o ceașcă de ceai, beți din ceva care, din punct de vedere material, în proporție de 99,999999% nu este acolo (nu încercați să numărați zecimalele, mai sunt alte câteva zeci pe care nu m-am obosit să le scriu). Doar câmpul este real. Materia, așa cum ne învață fizica cuantică, nu este decât o iluzie. Ea apare din acest „vid” sau vacuum de fiecare dată când interacționăm cu el. Asemeni trupelor de cavalerie din filmele vechi de serie B, își face apariția exact când este nevoie de ea!

Rezultă de aici că o formațiune canceroasă, un parazit sau un virus sunt, și ele, doar câmpuri informaționale. Tot ce are legătură cu viața și cu ființa noastră este energie și informație. Ne facem apariția din câmpurile informaționale sub formă de embrion; ne întoarcem într-un câmp informațional sub formă de corp neînsuflețit. Într-adevăr, există probabilitatea să supraviețuim dispariției biologice, cel puțin sub forma unui tip de câmp.

Câmpurile informaționale biologice sunt incredibil de vaste din punctul de vedere al datelor pe care le conțin – cu multe ordine de mărime peste întreaga complexitate moleculară a substanțelor noastre fizice. Cu alte cuvinte, plasma biochimică din corpurile noastre nu ‚ar putea în niciun caz să cuprindă suficient de multă informație pentru a organiza și a controla un organism viu. Avem nevoie de câmpul informațional care să ne aducă acolo și să ne țină pe loc. Substanțele chimice nu pot să „gândească” și să organizeze alte substanțe chimice fără un impuls declanșator! Acest fapt pune punct o dată pentru totdeauna ideii de viață bazată pe principiul biochimie, susținută de cultura medicală din zilele noastre, adeptă a medicației. Existăm ca energie dirijată și purtătoare de informație.

Potrivit lui Carlo Rubbia, laureat al Premiului Nobel în 1984, materia („lucrurile materiale”) reprezintă mai puțin de a miliarda parte din cosmosul manifest. Restul este alcătuit din fenomene pur energetice constând în interacțiuni, câmpuri informaționale

Pag. 13 – 17