PLÎNSUL DE LUNI SEARA
Primește rugăciunea gurii celei întinate
și necurate, Stăpîne al tuturor, Iubitorule de oameni Iisuse Hristoase! Și să
nu Te îngrețoșezi de mine ca de unul ce sînt nevrednic și nepriceput, nici
sufletul meu care de iad se apropie să îl judeci nevrednic de mîngîierea Ta!
Caută-mă pe mine ca pe oaia cea rătăcită, că pustiu m-am făcut de toată osîrdia și
cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi! Că, după ce m-am orbit cu dulcețile și cu dezmierdările, întunecat
am sufletul meu și, din beția patimilor, împîclită am inima mea. Mărturisesc Ție,
Doamne, Mîntuitorul lumii, toată amărăciunea mea, răutatea, dobitocia. Voi
spune iarăși toată a Ta veselie, dulceața pe care ai făcut-o cu mine pentru
bunătatea Ta, Iubitorule de oameni. Dintru întîia vîrstă m-am făcut întărîtă
tor, fără de osîrdie către bunătate, a toată răutatea află tor, a tot păcatul
lesne lucrător. Și Însuți – o, Stăpîne! – ai trecut cu vederea toată răutatea
mea, pentru îndurările Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se
înalță prin darul Tău, Stăpîne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă
trage iarăși pe mine darul Tău către viață, și eu mai vîrtos către moarte cu bună osîrdie mă duc, că prea-reaua obișnuință a trîndăviei
mele mă trage, și nevrînd, către sineși. Grea este obișnuința patimilor! Ea
leagă mintea mea cu legături nedezlegate, și dorite și iubite se află mie de-a
pururea legăturile. Cu obișnuința curselor mă leg eu, ticălosul; și mă bucur,
legat fiind. Cufundat sînt întru iadul cel prea-amar, și mă îndulcesc. În
fiecare zi vrăjmașul înnoiește legăturile mele, și eu mă bucur. O,
mult-meșteșugirea vrăjmașului! Mă leagă pe mine cu legături pe care eu nu le
voiesc, însă de-a pururea îmi aduce niște legături ca acestea și curse pe care
eu cu multă dulceață le primesc; căci îmi cunoaște aplecarea și voirea, căci
este mai tare, și întru o clipeală îmi aduce legătura pe care o voiesc. Acesta este
plînsul, aceasta este tînguirea, ocara și rușinea: că m-am ferecat eu ca și CU niște obezi întru voile mele. Că, putînd să zdrobesc legăturile întru o clipeală
de ochi și să mă fac slobod de toate cursele, nu voiesc să fac aceasta, de
trîndăvire biruit fiind și obișnuinței patimilor cu aplecarea și voirea robind.
Aceasta este iarăși mai cumplit și plîns de rușine plin, că eu cu voirile mele
merg la vrăjmașul meu. Mă leagă pe mine și mă omor în patimi de care el se
bucură. Și, putînd să zdrobesc legăturile, nu voiesc. Putînd să fug de cursă, nu poftesc. Este oare altceva mai amar decît
plînsul și tînguirea aceasta? Este oare altă rușine decît aceasta mai grea? Nu
este, socotesc eu, nimic mai amar decît rușinea aceasta, decît ai face cineva voile vrăjmașului său’. Și – așa aflîndu-mă eu, netrebnicul, și cunoscînd legăturile mele – le ascund pe ele
cu chip de evlavie. Și conștiința mea mă mustră pe mine pentru acestea pe care
le lucrez. Pentru fiecare mă mustră: Pentru
ce nu te trezvești, ticăloase? Au nu știi că lîngă ușă este înfricoșata zi a Judecății?
Scoală-te ca un puternic, rupe-ți legăturile tale! Întru tine este puterea
dezlegării și a legării.
Cu aceasta de-a pururea mă mustră pe
mine sfînta conștiință, și nu voiesc din legăturile curselor să mă izbăvesc. Mă
tînguiesc și suspin pentru acestea în fiecare zi, și întru înseși patimile mă
aflu legat. Ticăit și ticălos sînt eu, nesporit întru lucrul cel bun al vieții
mele, netemîndu-mă de cursele morții. Trupul meu este îmbrăcat cu chip de evlavie
înaintea privitorilor mei, iar sufletul s-a fere-
Pag. 5 – 9 |
Adevăr Divin
