Mântuirea: dar și luptă

Mântuirea e fapta lui Dumnezeu prin care ne scoate din păcat, dacă vrem și ne ostenim și noi. Dacă, însă, nu vrem, cu sila nu ne mântuiește nimeni. Așa voiește Dumnezeu; ca darul mântuirii Sale să fie totodată și roada cunoștinței, a voinței și a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e așa de milostiv, că tot El ne ajută și să vrem și să lucrăm.

CAPITOLUL I.
MÂNTUIREA: FAPTA MILOSTIVIRII LUI
DUMNEZEU

CAPITOLUL II
VRÃJMAȘII MÂNTUIRII:
- Lumea
- Trupul
- Diavolul

CAPITOLUL III
MÂNTUIREA: DAR ȘI LUPTÃ

CAPITOLUL IV
LEACURI PENTRU MÂNTUIRE
- Mărturisirea
- Dreptatea Lui Dumnezeu
- Smerenia izvorâtă din suferința necazurilor și încercărilor
- Cenzura invidiei -Ascultarea

CAPITOLUL V
SPIRITISMUL: FÃRÃDELEGEA VORBIRII CU MORȚII
- Căderea în sfatul celui rău prin neascultarea de Dumnezeu
- Chipuri mincinoase de a cunoaște adevărul
- Falsul tatălui minciunii și hristoșilor mincinoși

Calea mântuirii o numim calea Lui Dumnezeu pentru că, cel dintâi, El a mers pe ea.

De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri știute și anume: că toți oamenii, fără deosebire, suntem în aceeași vreme și fiii oamenilor și fiii lui Dumnezeu. Adică, după trup suntem făpturi pământești, iar după duh făpturi cerești, care însă petrecem vremelnic în corturi pământești. De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne-ntoarcem.

Fericit cine se-ntoarce și ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.

Unii însă nu se mai întorc...

Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmașă, care îi scoate din cale și, cu pofte pieritoare, îi încâlcește în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbește mintea și în așa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău și răului bine și din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmașii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minții li se stinge... și așa îi prinde noaptea - moartea - rămași rătăciți de Dumnezeu si neîntorsi Acasă. (...)

Că de la cârma minții atârnă încotro pornim și unde să ajungem.

înaintea minții oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri și de aceea mulți sunt cei ce merg pe dânsa; iar alta suitoare și îngustă și puțini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeți: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri aruncați pe pământ și toată „lumea" pe care o înșeală el.

Și-i înșeală așa că-i înțeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorțește sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieții pământești. Aceștia pentru Dumnezeu sunt morți, deși lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri.

Toți aceștia, câtă vreme trăiesc, dar sunt morți, neștiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad pe calea pierzării. Așa au călătorit toți nepoții lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii.

De aceea Fiul, a doua Față a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârșit - afară de păcat - și ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuși ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate și dându-ne îndrăzneală…