Acum, aici este tot ceea ce avem

Scrisă într-un stil clar și accesibil, cartea de față este rodul perioadei de ucenicie a lui Daniel în Tibet, în mijlocul unei comunități de călugări budiști. După mii de ani în care învățăturile budismului tibetan au fost transmise pe cale orală, unui număr mic de inițiați, odată cu schimbarea energiei și cu transformările semnificative prin care trece Pământul, răspândirea acestor învățături a căpătat amploare, iar cartea lui Daniel se înscrie și ea în acest proces, venind în întimpinarea nevoii de cunoaștere a fiecăruia dintre noi.
Structurată în cinci părți, având o bogată componentă teoretică (învățături despre deschiderea celui de-al treilea ochi, liniștirea minții, trăirea în aici-și-acum, curățarea trecutului, imageria inimii, precum și multe altele) și una practică (21 de meditații cu rolul de a ne ajuta să atingem iluminarea), cartea lui Daniel Mitel (Tenzin Rinchen) este o lectură pe care v-o recomandăm din inimă.

Introducere

PARTEA 1: TENZIN RINCHEN

Capitolul 1: Călugării

Capitolul 2: Cercuri fără centru

Capitolul 3: Al treilea ochi

Capitolul 4: Metoda și Maestrul

PARTEA A II-A: MAMA PÃMÂNT

Capitolul 5: Cum să te conectezi cu energia Pământului

Capitolul 6: O lecție despre Divinitate și Sinele Interior

Capitolul 7: Cum să mănânci sănătos

Capitolul 8: Al șaselea simț

PARTEA A III-A: SÃ VISEZI ȘI SÃ-ȚI CUREȚI TRECUTUL

Capitolul 9: Visarea

Capitolul 10: Curățarea trecutului

Capitolul 11: Curățarea energiei din ziua curentă

PARTEA A IV-A: IMAGERIA INIMII

Capitolul 12: Imageria inimii

Capitolul 13: Imageria inimii – Curățarea trecutului și renașterea de sine

Capitolul 14: Imageria inimii – Vindecarea și claritatea emoțională

Capitolul 15: Imageria inimii – Uniunea cu Dumnezeu

PARTEA A V-A: LISTA MEDITAȚIILOR

Lista meditațiilor și a exercițiilor

Despre autor

Capitolul 1. Călugării

Maestrul era acolo. Ca de obicei, eram uluit de mișcările sale. Tai ehi-ul predat de Di Yu Ming era absolut unic. Miș­cările lui Di Yu Ming erau fluide, precum cele ale apei. Toți îl urmam ca și cum am fi fost în transă. Mă întreb am dacă voi fi vreodată capabil să mă mișc la fel de fluid ca și el.

După o oră de Tai Chi, ne-a dat semnalul să începem să începem. Aveam un loc preferat de meditație, chiar în stânga maestrului, de unde puteam să admir frumusețea și măreția munților. Mi-a plăcut dintotdeauna zona aceasta. Oare cum era posibil ca Toronto să nu aibă nimic, niciun munte, iar Vancou­ver să fie înconjurat de un asemenea paradis?!

Am intrat în meditație. Maestrul nu ne ghida niciodată în meditație, iar mie îmi plăcea modul lui de a ne lăsa în voie. Orice îți apare, este un dar. Minunat...

După câteva minute, aproape că mi-am pierdut suflul. Am devenit enorm; mă simțeam de parcă mă extinsesem peste întreaga lume. Deodată, am simțit răceala aerului. Mă gândeam cum de era posibil să fie atât de frig în Vancouver, în această perioadă a anului. Aerul înghețat intra în mine - și am simțit zăpada pe față...

Mi-am dat seama că sunt într-un alt loc. Mi-am amintit.

Eram în Tibet, iar mașina mi se stricase. După ce se oprise motorul, am mers pe jos aproape două zile. Eram aproape sigur că aveam să mor. Ba chiar m-am oprit să meditez, de vreo câteva ori, când am găsit câte un loc în care nu bătea prea tare vân­tul. De fapt, unul dintre ele era un fel de adăpost, dar mi-am dat seama că nimeni nu trecea pe acolo. Poate că trecea vreo caravană, o dată pe lună ... Nu erau prea multe șanse să supra­viețuiesc prin aceste locuri...

Nu-mi era teamă că aveam să mor. De fapt, mă simțeam calm și liniștit și eram surprins de cât de rezistent poate să fie corpul omenesc. Douăzeci și patru de ore de mers continuu pe jos, fără pic de mâncare, doar cu câteva picături de zăpadă, topită între buzele degerate.

Când am căzut în genunchi, am fost ușurat. M-am uitat de jur împrejur, amețit, aproape înghețat, iar zăpada albă, stră­lucitoare, mi-a amintit de inocența unui copil. Mi-a amintit de miei și de puritatea lor.

Undeva în fața mea, nu departe de locul unde căzusem, se zărea o lumină difuză.

***

În fața ochilor, îmi treceau rapid imagini. Nu știam dacă ochii îmi erau închiși sau deschiși, dar am putut să simt că niște mâini m-au tras din zăpadă și m-au dus spre acea lumină.

Mă gândeam că acolo erau îngerii și că mă duceau spre un fel de poartă interdimensională.

— O să aibă nevoie de mult kalsang (noroc), ca să supra­viețuiască, a spus o voce calmă, dar caldă.

— Da, Tenzin ... , dar amintește-ți că visurile noastre și semnele trimise de marele Sangye (Buddha) ar putea să se în­tâmple acum. El s-a întors ... ar putea fi Rinchen (Pretiosul) sau poate un călător care s-a rătăcit în apropierea templului nostru, a venit un răspuns, de la o voce asemănătoare.

Am leșinat... Apoi, zile în șir, am auzit o incantație lângă mine ... parcă trecuse o eternitate. Din când în când, în gură cineva îmi picura o licoare fierbinte. O puteam simți în fiecare celulă a corpului. Și mai simțeam multe mâini care mă atin­geau. Puteam să simt un fel de unde de energie, care intrau și ieșeau din corpul meu. Am simțit un fel de deschidere la energi­ile care îmi erau transmise. Prin ochii mei larg deschiși, treceau culori - curcubee și râuri de lumină. Energii, râuri de energii, pătrundeau în mine. Am avut momente în care am simțit că eu eram toate acele râuri de lumină - fără formă, doar neant.

Din când în când, simțeam o prezență lângă mine – dar nu una omenească. între mine și acea formă inteligentă, care mă privea, începea să se producă un fel de comunicare.

Am întrebat-o ce făcea acolo și am primit un „gând/răs­puns” clar: „Sunt Dharmapala (Protectorul) acestui loc”.

Ori de câte ori vorbeam cu Dharmapala, puteam să simt o formă de energie albastră, care venea spre mine; intuitiv, am simțit că oricine ar fi fost Dharmapala, mă ajuta foarte mult.

Odată, am întrebat-o pe Dharmapala ce este ea cu ade­vărat; am spus ea și nu el, deoarece am simțit că Dharmapala avea o energie mai mult feminină. Mă gândeam că era un în­ger Păzitor. Ea mi-a trimis imediat un gând/răspuns: „Eu sunt Dharma, Protectoarea (Dharmapala) acestei mănăstiri: Eu sunt o emanație a unui Buddha sau a unui Bodhisattva. Eu îi ajut pe călugări să treacă peste obstacolele interioare sau exteri­oare, care îi împiedică să dobândească înțelegerea spirituală. Eu aranjez toate condițiile necesare pentru ca slujirea lor să fie făcută bine și fără niciun fel de probleme.”

Dialogul cu Dharmapala a continuat o vreme. De ase­menea, am putut să simt că niște oameni erau martori la con­versațiile noastre. Mă simțeam ca într-un vis. Zilele și nopțile se scurgeau fără număr...

— Eu sunt Tenzin Dhargey. Bine ai revenit în lume. Am fost îndrumat să te ajut și să te sprijin.

— Am crezut că nu mai sunt în această lume... , am răs­puns eu.

– Ești în lume... , a venit răspunsul înapoi.

— Ei bine... atunci... eu sunt Daniel. Mă bucur că m-am întors... , m-am prezentat eu.

— Daniel... noi am cerut permisiune și călăuzire de la ni­veluri superioare de conștiință și o să îți spunem Tenzin Rin­chen. Sperăm că nu te superi.

Tenzin mi-a spus aceste lucruri, cu un zâmbet cald.

— Mulți Tenzini pe aici, am remarcat eu.

Din colțul camerei, a ajuns până la mine un râs blând.

— Da, într-adevăr. Numele personal al Kundun-ului nos­tru - Sfinția Sa, Cel de-al Paisprezecelea Dalai Lama - este tot Tenzin. Tenzin Gyaltso și i-a fost dat de mentorul său religios. în limba tibetană, gyaltso înseamnă „ocean de calități ilumi­nate” mi-a spus vocea care venea din colțul încăperii.

— Eu sunt Karma Dorje, a continuat vocea din colț.

— Încântat... Așadar, ce înseamnă Rinchen?, l-am rugat eu să îmi spună.

— Rinchen înseamnă Prețiosul, Piatra Prețioasă, Cel de Mare Valoare, mi-a răspuns Tenzin.

— Nu sunt sigur cât de prețios sunt... , am spus eu, cu ju­mătate de voce.

— Ei bine, asta rămâne de văzut; nu stă în puterea ta pă­mântească de a hotărî... dragă Tenzin Rinchen. Acum ești ador­mit. Ai fost mereu adormit. Când te vei trezi, s-ar putea să gân­dești diferit... , mi-a răspuns Karma Dorje.

— Vrei să spui că încă mai visez?, am întrebat eu, surprins.

— Cu toții visăm. Noaptea și ziua. Continuu. Din nefericire, dragă Rinchen, pe lumea asta sunt numai câțiva oameni care sunt treji, mi-a răspuns Karma Dorje.

— Nu sunt sigur că înțeleg. Vrei să spui că, acum, eu sunt într-un vis? Că tu nu ești real? Cum e posibil să fii într-un vis continuu? Ce ai vrut să spui cu asta?, am întrebat eu.

— Tenzin Rinchen, ia puțin ceai. Relaxează-ți mintea. Este prea mult pentru tine, acum.

Karma mi-a spus aceste lucruri și mi-a întins ceva ca un castron cu toartă, în care era un fel de supă.

Gustul nu era deloc bun. Aproape că mi-a venit să vomit, dar, surprinzător, după câteva secunde în stomac, gustul era chiar bun. Am simțit un fel de plăcere.

Mai târziu, am aflat că tibetanii sunt dependenți de ceai.

Acest obicei a dat naștere stilului lor unic de a prepara ceaiul. Tibetanilor din zona Amdo, de exemplu, le place ceaiul din plante cu frunzele late. în orice caz, ceaiul cel mai des întâlnit este cel cu unt.

A bea ceai cu unt este o parte obișnuită a vieții locuito­rilor din Tibet. înainte de a merge la muncă, un tibetan va bea mai multe căni mari cu această băutură, care întotdeauna le este servită și musafirilor. Se spune că nomazii beau, deseori, până la 40 de căni pe zi. De vreme ce untul este ingredientul principal, ceaiul cu unt furnizează mulții energie calorică și e deosebit de indicat la altitudini mari. Untul mai ajută și la pre­venirea crăpării buzelor.

Conform tradiției tibetane, ceaiul cu unt este băut cu în­ghițituri distincte și, după fiecare înghițitură, gazda reumple vasul până la refuz. în acest fel, musafirul nu își golește ni­ciodată vasul – mai degrabă, nivelul este completat constant. Dacă persoana care e în vizită nu dorește să bea ceaiul, cel mai bun lucru de făcut este să lase ceaiul neatins până la plecare, iar apoi să golească vasul. În acest fel, regulile de etichetă sunt respectate, iar gazda nu va fi ofensată.

Pag. 10 – 14