De ce ești trist, Popor al Învierii?

Sunt tot mai cutremurătoare morțile de care auzim, mulți citindu-le în cheie apocaliptică. Suntem tot mai marcați de astfel de chei ale lecturii morții. De la filme la știri, de la documentare la carți, suntem presați cu moartea. Cheia trăirii morții este însă una eshatologică, legată de Înviere, nu ca simplu exercițiu de modă, ci drept clipă ontologică, plină de adâncime.
Cartea acesta nu este una model. Ci doar un sprijin pentru tinerii preoți în slujirea unor astfel de momente de viață pastorală. O scrisoare de încurajare pentru familiile care trec prin astfel de momente de cumpănă, deloc ușoare, uneori epuizante și extrem de dureroase. Nu o dată, ci în repatate rânduri am pledat pentru vindecarea de cinism pastoral a slujirii preoțești. A adânci durerea cu bombe omiletice lacrimogene, a submina Evanghelia de dragul punerii în valoare a cunoștințelor de poetică lăcrimoasă, a uita să predici, dar a nu uita să iei iertăciuni, a îngreuna clipa despărțirii prin predici interminabile, toate aceste aaduc a cinism și neatenție. Cheia păstoririi este discreția, cuvântul limpede, aerisit de snobisme, liberator de emoție, dar și plin de conținut creștin. Oamenii au nevoie să fie sprijiniți și însoțiți în drama lor. A reduce pastorala de doliu doar la predică este o mare greșeală, iar a fi neatent în construirea ei ține de o oarecare superficialitate, vecină cu lipsa de bun simț.