În căutarea unității
dialoguri cu oameni de știință și înțelepți
”Călătoria m-a purtat, prin rețeaua «liniilor de univers» ce își au începutul în Big Bang, către oamenii de știință și înțelepții care ocupă o poziție centrală în dialogul cu cosmosul. În paginile care urmează ei vor exprimă o poziție, uneori factuală și reținută, alteori speculativă și intuitivă, față de problema care animă această carte, și anume posibilitatea unei sinteze între două tipuri de abordare a universului.“
”Mi-am pus întrebarea privitoare la ce ar putea învață unul de la altul omul de știință și misticul. Un anumit răspuns s-a ivit într-un chip mai degrabă personal, sugerându-mi că așa cum, familiarizându-se cu mistică, știință poate deveni mai profundă, mistică poate fi la rândul ei lămurită prin știință.“
1. ÎN CÃUTAREA UNITÃȚII
RENEE WEBER ... 15
2. ORDINEA IMPLICITÃ ȘI ORDINEA SUPRAIMPLICITÃ
DAVID BOHM ... 43
3. DESPRE MATERIE ȘI MAYA
LAMA ANAGARKA GOVINDA ... 81
4. CÂMPURILE MORFOGENETICE: DEPRINDERILE NATURn
RUPERT SHELDRAKE ... 105
5. CREATIVITATEA: MARCA NATURA
DAVID BOHM ... 133
6. MATERIA - CÂMP DE SEMNIFICAȚIE
DAVID BOHM și RUPERT SHELDRAKE ... 151
7. COMPASIUNEA - CÂMP AL GOLULUI
SANCTITATEA SA DALAI LAMA ... 181
8. MATEMATICA - UN CRISTAL MISTIC AL OMULUI DE ȘTIINȚÃ
DAVID BOHM ... 197
9. SFÂNTA SIMPLITATE - CALEA ÎNȚELEPTULUI
PÃRINTELE BEDE GRIFFFITHS ... 219
10. REVRÂJIREA NATURII
ILYA PRIGOGINE ... 249
11. DACÃ UNIVERSUL ARE LIMITÃ, ATUNCI EXISTÃ UN DUMNEZEU
STEPHEN HAWKING ... 275
12. DOI OAMENI ADÃPOSTINDU-SE DE PLOAIE
KRISHNAMURTI ... 297
13. MATERIA SUBTILÃ, MATERIA GROSIERÃ
SANCTITATEA SA DALAI LAMA și DAVID BOHM ... 315
Epilog ... 331
Bibliografie ... 335
pag. 26-27
În ciuda asemănărilor tocmai
remarcate, știința nu poate și nu trebuie să fie combinată cu mistica.
Sfera și stilul de abordare al științei sunt cognitive și, spre
deosebire de mistică, întrebările sunt puse mai ales cu mintea. Dacă
diferențele menționate implică și unele asemănări evidente, altele par a
fi mult mai importante. După cum am putut eu însămi observa, știința
cerceteză lucrurile fracționându-le în elemente din ce în ce mai mici.
Într-un fel această analiză extrem de precisă și minuțioasă reprezintă
punctul forte al științei, dar îi poate fi și punctul slab. Fragmentând
natura, știința pierde simțul întregului. Un și mai mare preț plătit
este dispariția semnificației - atât a întregului, cât uneori chiar a
detaliilor. Este o problemă pe care oamenii de știință intervievați
încearcă să se confrunte, la fel ca și cu pretenția că știința a acut
ființa ”obiectivă” și ”dincolo de judecățile de valoare”. Ca și cum
cerința obiectivitătii nu ar fi o valorizare! Ea afirmă că ”a fi dincolo
de judecățile de valoare este ceva bun”. Dar este doar o opinie, fiind
supusă imperfecțiunii opiniilor omenești.
Totuși resping clișeul conform căruia omul de știință ar fi neapărat
lipsit de emoții, distant și tăcut în fața problemei valorilor. Omul de
știință mărinimos contribuie din plin la căutarea noastră de sine, așa
cum o putem vedea și în aceste dialoguri. Majoritatea misticilor din
paginile care urmează privesc știința ca pe o altă perspectivă asupra
căii lor - acel laborator lăuntric care le este la fel de obișnuit
precum laboratorul de fizică oamenilor de știință. Un pericol neîncetat
care paște mistica este ispita de a se dedica întru totul fondului,
minimalizând forma (pentru a împrumuta din terminologia gestaltismului)
de la suprafață - de a exagera transcendența în detrimentul imanenței.
Știința îi poate redeștepta misticului interesul pentru lumea de zi cu
zi, facându-l să vadă lucrul particular în deplina și complexa lui
frumusețe.
Relația dintre simplitate și multiplicitate, universal și
particular, apare în carte ca o chestiune fundamentală. Mi-am pus
întrebarea privitoare la ce ar putea învăța unul de la altul omul de
știință și misticul. Un anumit răspuns s-a ivit de-a lungul odiseei pe
care o relatez, într-un chip mai degrabă personal, sugerându-mi că așa
cum, familiarizându-se cu mistica, știința poate deveni mai profundă,
mistica poate fi la rândul ei lămurită prin știință. Totul mi-a devenit
limpede într-un mod neașteptat. După ce am predat vreme de câțiva ani
filosofia orientală, am ajuns, datorită experienței mele în domeniul
chimiei, să privesc într-o nouă lumină o metaforă adesea întâlnită în
Upanișade. Experiența este legată de identificarea unui (element)
”necunoscut” în analiza calitativă.
Scopul era de a extrage un solid, precipitatul, care zăcea ascuns în
lichidul limpede și incolor din eprubeta înmânată de instructorul de
laborator și care - urmând etapele chimice necesare - putea fi făcut să
se dezvăluie pe fundul eprubetei sub forma unui element cu o culoare
caracteristică, cromul de exemplu. Până atunci nevăzut, el fusese tot
timpul acolo, în amestecul omogen. Discutând despre upanișada
Svetasvatara, cu enigmatica ei metaforă despre creație, rememoram cu
deosebită însuflețire experiența din laboratorul de chimie. ”Ca untul
ascuns în lapte este [obârșia] ce le pătrunde pe toate.” Aici avem un
mit al creației de o surprinzătoare eleganță, care dă seama de întreaga
diversitate printr-un principiu unic care se transformă pornind de la
fundamentul său. În cosmologia indiană, lumea fenomenală este solidul,
precipitatul cristalizat în timp și spațiu de conștiința cosmică în care
plutește. Mă uimește eficiența acestui model care explică diversitatea
din univers apelând la un singur principiu care, din temeiul său subtil
și nevăzut, devine densitate și vizibilitate. Câțiva ani mai târziu,
atunci când am întâlnit cosmologia ordinii implicite a lui David Bohm,
cu modelul materiei dense și subtile pe care îl propune, i-am recunoscut
apropiata înrudire cu cosmologia mistică indiană.
Mistica indiană se axează pe reuniunea omului cu natura, pe
experimentarea efectivă a unicului principiu - și obârșie - de la baza
universului. Este o afirmație amețitoare, care îl lasă perplex chiar și
pe cel familiarizat cu misticismul. Cerința experimentării uniunii...