Cele 4 volume ale lui Neale Donald Walsch, reunite acum într-o ediție aspecială a Conversațiilor cu Dumnezeu.
149.00 111.75 RON Cumpără
Dacă vei face exercițiile din Poți să-ți vindeci viața progresiv, în ordinea în care apar, până când termini cartea, viața ta va fi început deja să se schimbe în bine!
45.00 38.25 RON Cumpără
În această frumoasă colecție de meditații și afirmații, Louise Hay îți împărtășește filozofia sa de viață, abordând o multitudine de subiecte, de la Dependență la Temeri sau la Legile spirituale. Perspectiva ei plină de iubire îți va îmbogăți corpul, mintea și sufletul, și îți va pune la dispoziție instrumentele necesare pentru a transpune în practică învățătura ei.
37.00 31.45 RON Cumpără
Ne temem de foarte multe ori de scoaterea la lumină a convingerilor noastre ascunse de pe nivelurile cele mai profunde ale minții noastre subconștiente și încercăm să le acoperim cu noi afirmații pozitive sau alte programe. Acestea nu pot înlocui însă procesul transformator al explorării, înțelegerii și corectării pe nivelurile profunde ale convingerilor pe care ni le-am creat în această viață sau în viețile noastre anterioare. Acesta este principiul scoaterii la lumină a convingerilor ascunse.
36.00 30.60 RON Cumpără
Această carte Secretele bunicii – Ritualurile antice ale dansului din buric și puterea sa vindecătoare este o carte complexă ce ne revelează atât secrete din viața femeilor arabe, cât și savuroasa copilărie a autoarei, în Bagdad, și de asemenea tehnici ale dansului din buric.
15.75 13.86 Cumpără
40.00 30.00 Cumpără
38.00 28.50 Cumpără
Lise Bourbeau răspunde întrebărilor pe care le-a primit pe parcursul conferințelor și atelierelor pe care le-a susținut în ultimii ani. Cartea de față este a patra dintr-o serie ce conține până acum șapte teme diferite.
18.90 15.12 RON Cumpără
69.99 56.00 Cumpără
50.00 37.50 Cumpără
39.00 33.15 Cumpără
65.00 48.75 Cumpără
75.00 56.25 Cumpără
Limbajul secret al corpului tău face parte dintr-o mișcare nouă de îngrijire a sănătății, care îi încurajează și învață pe oameni să își asculte propriul lor trup ca să participe la autovindecarea lor.
Aceasta este o experiență interactivă care conține procese și frecvențe vindecătoare puternice menite să îi conducă pe oameni la o stare de sănătate și de bine mai bună.
60.00 54.00 Cumpără
„În cartea Metoda Sedona, Hale Dwoskin ne oferă o formulă practică, dovedită și plină de înțelepciune pentru eliberare emoțională și mentală în scopul experimentării bucuriei și plăcerii, sau pur și simplu a bucuriei de a fi în viață.”
62.00 52.70 RON Cumpără
Ierusalimul este probabil cel mai cunoscut oraș de pe pământ, datorită maximei importanțe religioase pe care o are pentru mai mult de jumătate din omenire.
Volumul de față ne prezintă povestea acestui loc „unde s-a pus Temelia lumii”.
21.00 16.80 Cumpără
28.00 22.40 Cumpără
40.00 32.00 Cumpără
20.00 16.00 Cumpără
15.00 12.00 Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii