„Explozia ne-a aruncat ca pe niște mingi prin tot avionul. Pe mine m-a prins prin somn, așa că nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în jurul meu. Cuvântul rachetă pe care îl aud în glasurile alarmate ale rușilor mă poartă cu gândul către un atac. Dacă ne-ar plesnit c-o rachetă, adio și-un praz verde! gândesc eu și mă ridic de jos, ținându-mă de un scaun.
Avionul nu pare deteriorat, dar motorul său pârâie ca al unui tractor rablagit....
A doua explozie se aude în spatele nostru. Aparatul face un salt, ca un cal nărăvaș, apoi începe să piarda înălțime. Schijele au pătruns prin fuzelaj, făcând niște găuri cât pumnul. Aerul înghețat năvălește peste noi. M-am întins să-mi iau parka, fără a da drumul mânerului solid de care mă țin. Avionul dansează ca o bărcuță pe valuri. Igor, companionul Liudmilei, își șterge fața însângerată. O schijă i-a crestat obrazul stâng și i se vede maxilarul.
- Ne doboară, striga pilotul în engleză, să-l înțelegem și noi.
- Rezistă măcar până la Iakutsk! îi ordon eu, ca un mic șef peste mica trupă.
- Motorul. Mi-au lovit motorul, înțelegi?
- Înțeleg. Planează și tu câțiva kilometri!
- Cădem în plină taiga. Nu văd nimic jos.
O altă explozie se aude deasupra noastră...“
Adevăr Divin
